Rondelul coroanelor nepieritoare - Alexandru Macedonski

Coroane-n veci nepieritoare
Dintre frunzișurile mari
Ale bătrânilor stejari
Mi-așterne umbra sub picioare.

Ducându-mi pașii solitari,
Pe sub pădurea cântătoare,
Coroane-n veci nepieritoare
Simt în frunzișurile mari.

Aleea e-n apus de soare. --
Se urcă flacări tot mai tari,
Și se răsfrâng, scânteietoare,
Printre copacii seculari,
Coroane-n veci nepieritoare.


vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.