Alerg printre străini

Autor:Bianca Alexandra Biziiac


Adăugat de: Bianca Alexandra Biziiac

sâmbătă, 02 ianuarie 2016

E noapte, iar eu mă pierd pe străzi cunoscute,
Printre oameni străini cu priviri pierdute.
Fug de propriile gânduri, iluzii și amintiri,
De conversații inutile, sacrificii, dezamăgiri.

Cu pași grăbiți mă afund în întuneric
Încercând să fac abstracție de subconștientul isteric.
Fiecare expirație doare, fiecare gând mă obosește.
Nici frumusețea lunii pline nu mă încălzește.

Motive ascunse printre clădiri învechite,
Reproșuri aruncate chiar dacă-s negândite.
Pe toate încerc să le las în urma mea
Dar ele vor să ne jucăm de-a v-ați ascunselea.

Relații eșuate, călcate în picioare
Mi-au ținut mult timp sufletul în închisoare.
Am încercat să evadez și am țipat cât am putut.
Nimeni nu m-a auzit, n-a observat c-am dispărut.

Secrete păstrare sub lacăt, de care știm numai noi.
Sentimente de iubire adevărată, aruncate la gunoi.
Speranțe pierdute, dorințe uitate printre rafturi,
Toate mi-au ținut sufletul în lanțuri.

Iar acum alerg printre oameni și ziduri
Ținând strâns în mână un pachet de chibrituri.
Vreau să dau foc la tot ce am lăsat în trecut.
Vreau să fiu un suflet liber, nu un deținut.

Sunt sătulă de măști, drame și minciuni.
Am fost un simplu pion înconjurat de nebuni.
Și chiar dacă multe lucruri au rămas nespuse,
Sentimentele urâte le las deoparte. Trebuie distruse.

Mă opresc din alergat doar pentru a-mi trage suflarea
Și observ cum orașul își pierde culoarea.
Ploaia tocmai a început și îl spală de păcat,
Toți s-au izolat în case și-acum pare abandonat.

Doar eu am rămas pe stradă, sprijinind ușa unui magazin.
E mai ușor să suferi în ploaie, fără să fii privit de ochi străini.
Și admir priveliștea dezolantă, trăgând cu patos dintr-o țigară,
Așteptând ca cineva mai puternic să ia de pe umeri a mea povară.

Și dacă asta nu se întâmplă, să-mi ia ploaia regretul
Că n-am făcut ce trebuia atunci când a fost momentul.
Și m-am ascuns printre detaliile situațiilor mai grele,
Punându-mi adevărurile între ghilimele.

De atunci mi-am pierdut încrederea în oameni și iubire
Fiindcă toate astea conduc la prăbușire.
Doar timpul te ajută să te ridici de la pământ
Pentru a-ți construi singur un fericit deznodământ.

Și acum, în stradă, am realizat ceva.
Nu poți rămâne în trecut, oricât ai vrea.
Nu poți rămâne blocat în amintiri și viziuni,
Când vezi că prezentul îți scoate în cale minuni.

Oameni noi și drăguți ce vor să te cunoască mai bine...
Dar evoluția lucrurilor depinde doar de tine.
Preferi să ignori frumusețea prezentului, adâncindu-te în trecut?
Gândindu-te la suferință, tristețe și ce n-ai făcut?

Sau să profiți de tot ce îți iese în cale:
Prieteni noi, planuri mărețe, iubiri reale...
Speranțe renăscute, sărutări furate,
Schimburi de zâmbete sau chiar gânduri cenzurate.

Întotdeauna apare curcubeul după o furtună
Și îl poți zări, chiar dacă nu te afli în cea mai înaltă tribună.
Esențial e să îl primești în a ta viață,
Cu toate că picăturile reci de ploaie de tine încă se-agață.


vezi mai multe poezii de: Bianca Alexandra Biziiac


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? da
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos puse în cuvinte sentimentele care îţi încearcă sufletul
segemarius
duminică, 03 ianuarie 2016



Felicitări - să ne trăieşti
Mulţi ani de zile de acum.
Să ne încânţi şi să iubeşti
Alesul tău poetic drum.

Ai scris frumos şi minunat
Ai întrecut pe mulţi poeţi.
Aş vrea să cânţi şi altădat'
Şi-n multe alte dimineţi.

Cu drag,
pavalachepaul
sâmbătă, 02 ianuarie 2016



Bine ai venit in comunitate!! Multa bafta
casandra
sâmbătă, 02 ianuarie 2016



Deosebite versuri, ma bucura prezenta ta pe site
oana
sâmbătă, 02 ianuarie 2016