Rusalka - Aleksandr Puşkin

traducere de George Paşa



În stejărişul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist şi singuratic,
În posturi, rugă şi oftat.
Cu o lopată preasmerită
El şi-a săpat al său mormânt
Şi pentru moartea-i multdorită
Se tot ruga la orice sfânt.

Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul*
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceaţa peste lacuri
Se aşternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parcă-nroşită de fiori.

Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi...
Valuri pe lac se înspumează
Şi se opresc pe-ai săi genunchi...
Deodată... ca a nopţii umbră,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbră,
Albă, ca neaua ce scânteie.

Ea pe călugăr îl priveşte
Şi-şi piaptănă umedul păr,
Monahu-atunci se-ngălbeneşte:
Era frumoasă-ntr-adevăr.
Din cap făcând semn de-aprobare,
Cu mâna îl cheamă duios...
Dar, ca şi steaua căzătoare,
Piere sub valul somnoros.

El noaptea n-a putut să doarmă
Şi ziua nu s-a mai rugat;
Părea că realul se sfarmă
Şi-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinară,
Stejarii se înnegurau,
Doar chipul drag, a doua oară,
Stătea pe valuri ce fierbeau.

Privind, îi tot faci semn cu capul,
Săruturi îi trimiţi în glumă;
Râzând, te joci acum cu valul,
Plângând, stropeşti cu a lui spumă.
Chemându-l dulce, gingaş gemi:
"Monah, monah, hai, vino, vino!..."
Dar mult n-aveai să îl mai chemi,
Căci valul te-a-nghiţit, divino!

A treia zi, bătrânul schimnic
Stătea pe malul fermecat
Şi aştepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Când zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sură i-au găsit-o
Plutind pe valul înspumat.

*stejăriş (licenţă poetică după rus. "dubrava")

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.