Prorocul - Aleksandr Puşkin


Ardeam de sete sufletească
Într-o sălbatică pustie
Şi o fiinţă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu şase aripi, luminoasă,
Uşor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasă
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Şi vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Şi zborul îngerilor sus
Şi a juvinelor de mare
Mişcări: întors, rămas şi dus.

Şi serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutăcioasa limbă,
Deşartă, -n veci nedreaptă, strâmbă,
Şi limba şarpelui-nţeleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă.

Apoi cu suliţa de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Şi inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie
Şi-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi ş-auzi,
Cunoaşte voia mea cea sfântă
Şi-n mintea celor orbi şi muţi
Cuvântul tău de foc împlântă!"


Adăugat de: Adina Speranta


vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.