Mă-nveselește lupta iar - Aleksandr Blok

Sunt ușile închise și asprul temnicer
Reginei tale crude i-a dat cumplita cheie.
PETRARCA

Mă-nveselește lupta iar,
În voluptatea ei mă cheamă -
Obrajii dușmani cu-a lor jar
Mi-au spulberat târzia goană.

Captiv, sunt tot mai împăcat,
Imensa beznă mă-nconjoară.
În frigul veșnic câteodat',
Magnific, un străjer coboară.

Îmi dă aripi, cu el mă ia,
În neguri și lumini m-atrage,
Dar fiecare vorbă-a sa
O rană-n inimă îmi face.

E-a tinereții taină-n el,
Otrava dulce-i e alintul.
Îl mângâie pe prizonier,
Cu ochi nemărginiți vrăjindu-l.

15 decembrie 1901

Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumoasa!
multumesc!
danab
marţi, 18 august 2015