Cuvântul fatal - Alain Bosquet

Prima oară, scrie cuvântul „moarte”;
e înspăimântat.
A doua oară, scrie cuvântul „moarte”;
tremură, tremură un pic.
A treia oară, scrie cuvântul „moarte”;
e împăcat, e senin.
A douăzecea oară, scrie cuvântul „moarte”;
e un cuvânt foarte drăguț.
A suta oară, scrie cuvântul „moarte”,
așa cum scrie „somn”, cum scrie „cal”,
cum scrie „ocean” sau ”muzică”.
A mia oară, scrie cuvântul „moarte”,
ca să-mpiedice moartea, crede el,
să-l ia prin surprindere.


Traducere Maria Banuș
4

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.