Călăreţul rătăcit - Ady Endre

Se-aude tropotu-nfundat
Al călăreţului de-altădată.
Sufletul codrilor pieriţi
Tresare-n noaptea-nspăimântată.


Pe unde, din străvechiul codru,
Ici, colo-un petec mai rămase,
Învie-acuma deodată
Din basmele de iarnă, iazme.


Aici e stuhul des şi cântul
Ascuns în lumea surdă-a ceţii,
Din vremea când le colindară
Străbunii, triştii, îndrăzneţii.


Ni-i plină Toamna de năluci
Şi-s oameni tot mai rari în viaţă.
Pe şesu-ncins de dâmburi, umblă
Noiembre-n şuba lui de ceaţă.


Îşi lasă Şesul copleşită
Fiinţa lui de neguri mute
De-aceste vechi păduri şi stuhuri,
De ceaţa vremilor trecute.


E doar însângerare, taină,
Numai strămoşi, numai blestem,
Numai păduri şi numai stuhuri,
Numai smintiţi din alte vremi.


Un rătăcit, străvechi drumeţ,
Pe-un drum cu noi capacane-o taie,
Nici urmă, însă, de vreun sat,
Nici de vreo lampă, de-o văpaie.


Dorm satele-amuţite, dorm
Visând trecutul, dârdâind,
Şi buzna dau din grele neguri
Lupi, zimbri şi-urşii mârâind.


Se-aude tropotu-nfundat
Al călăreţului de-altădată.
Sufletul codrilor pieriţi
Tresare-n noaptea-nspăimântată.


Adăugat de: Gerra Orivera


traducere de: Kocsis Francisk


vezi mai multe poezii de: Ady Endre








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.