Un om pe niște scări - Adrian Păunescu

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost, nu e nimic.

Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

Dacă de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri?
Decât căzute foste scări,
Decât căzute foste garduri.

Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine.
Ştiu, scările ne sunt comune,
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă,
De ce vă supăraţi când vin?
Agale, talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.

Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi,
Eu sunt un om pe nişte scări.

Şi dacă vreţi să fiu baladă,
Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.

Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi
În lumea plină de urmări,
În care fard şi ciori prăşiţi
Întunecaţi şi spălăciţi.
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.