Simplă scrisoare de dragoste - Adrian Păunescu

La miezul nopții mă gândesc la tine
Și stelelor mă rog să-ti fie bine,
Din somn să te trezească dintr-o dată,
Să nu-nțelegi de ce ești tulburată.

Și-am lasat un tremurat de jale
Copacului din fața casei tale.
La ușa ta am îndrugat cuvinte,
Să nu te-atingi de clanță că-i fierbinte.

Și mai ales, când noaptea e la ușă
Ca să-mi așeze peste timp cenușa,
La tine mă gândesc și nu am stare
Și fostul foc îmi arde sub picioare.

Cu lucrurile vreau să mă amestec,
Mă simt o fiară suspinând domestic,
Dar da-mi un loc de ultimă greșeală
Să-ntârzii în cutia ta poștală.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

După acestă poezie m-am inspirat în poezia Gânduri.
ALapis
duminică, 18 septembrie 2016