Reporter trist - Adrian Păunescu

Din paragini care mă-
mpresoară Dau cuvânt
durerii că exist Și că sunt
necazuri multe-n ţară Și le
văd în spirit realist.

Mediocrii prea se bagă-n
faţă. Noi, ceilalţi, parcă
nimic nu vrem, Hai să
facem noi curat în viaţă
Dacă vina e de la sistem.

Multe legi apar, precum se
ştie, Dar, ca oameni sinceri
şi întregi. Hai să
recunoaştem cu tărie Că-s
mai multe fărdelegi ca legi.

Neguri stau pe noi să se
răstoarne, Trec prin ţara
mea şi-nnebunesc Că sunt
cozi la pâine şi la carne Şi-i
nervos poporul românesc.

Vai, poporul nostru
cumsecade, Cu bătrâni şi
cu-copii ce vin, Care
rezistă la zece grade,
Dacă nu cumva şi mai
puţin.

Doamne, ţine-ţi firea şi ne-
ajută. Nu ne părăsi acum
pe noi, '
Gura tarii noastre nu e
mută. Noi cu noi nu vom
porni război.

Însa ne e greu din cale-
afară, Necăjit e astăzi
neamul tot. Că ne-am
naşte mâine-a doua oară.
Drum de lacrimi
străbătând înot.

Nu-i nimic mai sfânt decât
e ţara. Dar de ce să fie-
aşa de greu, Dar de ce nu
vine primăvara. Dar de ce
mâhnit e neamul meu ?

Nu sunt dintre cei ce dau
cu pietre, Mai degrabă le
primesc în piept, Dar în
cea mai stinsă dintre
vetre Nu mai am putere
să aştept.

Sunt în ţară cele
necesare. Nu vrem
fericire de import, Dar
eu simt că e o grevă
mare, Parcă tot
poporul meu e mort.

Drum de lacrimi, drumul meu
prin ţară.
Şi abia mai pot să mai rezist
La necazuri câte ne doboară,
Şi sunt trist şi sunt bolnav de
trist.

Mediocrii nu cedează
singuri, Lanţul lor pe
umeri ni l-au pus. Lanţ
făcut din nişte goale
linguri Şi salvări în altă
parte nu-s.

Nu ştiu legea dinte pentru
dinte, Ştiu atât, că e atât
de greu, încât jur c-am să
rămân cuminte Şi-am s-
ascult doar de poporul meu.

1983



Poezii cenzurate

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.