Nunta - Adrian Păunescu

Noptoasă doamnă a tristeţii mele,
Vin apele plîngînd spre ochii tăi,
O remuşcare urcă în călăi
Şi pietrele cad singure din ele.

O amorţeală simte mielu-n oaie
Şi-apoi se naşte lîngă glezna ta
Şi luna-n fruntea ta s-ar scufunda
Ca să te facă, precum e, bălaie.

E un vîrtej în firele de iarbă,
E peste tot o lipsă de folos
Şi ţi-aş ieşi în cale furtunos,
Mă-mpiedic blînd în propria mea harpă.

Şi te iubesc privindu-te de jos
Cu-o dragoste haotică şi oarbă.

Adrian Păunescu
("Rezervaţia de zimbrii", 1982)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.