Noaptea de adio - Adrian Păunescu

Poezie adăugată de: Adina Speranta


M-ai condamnat să nu mai ştiu de tine
Şi am primit umil sentinţa ta
Şi-acum, când nici o veste nu mai vine,
Mă tem de tot ce s-ar putea întâmpla.

Mă tem de ape care iau cabane
Şi de pierduţii călători prin munţi,
Mă tem de lăcrimarea din icoane
Şi de secrete pregătiri de nunţi.

Eu , care ţi-am vegheat şi zi şi noapte,
Întregul mers discret prin Univers,
Cum i-aş putea permite inimii să rabde
Acest umil accident pervers ?

E inutil să-ţi mai aduc elogii,
Când tu ai hotărât că nu mai eşti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Şi cu desenul zaţului din ceşti.

Aştept să treacă tragica beţie,
Şi tu să te întorci dintre străini,
Ingenunchiaţi, eu ţie şi tu mie,
Să pot să mă închin şi să te-nchini.

Să ne iubim în noaptea de pe urmă,
Ca punct final întregii nebunii
Apoi ai dreptul să te-ntorci în turmă
Ca liniştit să pot şi eu muri.


vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.