Intelectul ca preș - Adrian Păunescu

Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat.

Sunt mecanisme care ne jertfesc
îngenuchem din când în când de milă,
Dar toat-această pagină umilă
Transportă-n ea ceva neomenesc.

Nu am trăit egal şi fără greş,
Sunt vinovat şi eu ca fiecare,
Dar m-a purtat o bucurie mare
La uşa tuturora să fiu preş.

Şi-acum când în mizerie tresar
C-am suportat să ştergeţi mii de ghete,
Mă ţineţi în minciuni şi în anchete
Şi mă-ntrebaţi de ce-s aşa murdar.

Şi, totuşi, ţara mea, rămân al tău,
Şi de m-aş naşte mâine înc-o dată
La fel aş fi, mulţimi să mă străbată,
Chiar preş murdar să-ţi fiu, de numai rău.

Bucureşti, 12/13 decembrie 1985

Poezii cenzurate

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.