Îmbrăţişarea cu natura - Adrian Păunescu

Aici, în bucovina
îmbrăţişarea cu natura dă putere
până şi muribundului,
se povesteşte
că un om aflat pe moarte
şi-a aruncat plapuma pe care zăcea
şi-a aruncat lumânările
care-l vegheau creştineşte
a ieşit în curte
şi s-a izbit la halucinant
cu trupul de iarbă;
când s-aridicat
n-au ştiut ce are pe faţă
rouă sau lacrimi,
înviase,
şi-a luat toporul
şi a plecat în pădure
să-şi ceară iertare
că prea devreme împrumutaseră în numele lui
un sicriu din ea;
înainte de a intra în pădure
s-a-ntors spre nevastă-sa
şi i-a spus:
tu să-mi pui apă de ploaie la fiert
că vreau să mă spăl
şi să-mi scoţi briciul
din cufărul de armată,
că vreau să mă bărberesc
şi duminică să fie şi ai tăi şi ai mei aici
că vreau să te mai iau o dată de nevastă...
Şi acolo unde a înviat el din iarbă
ce-o fi fost,
ce n-o fi fost,
că nici oaie, nici cal şi nici vită
n-au mai vrut să pască,
treceau pe acolo
şi se uitau smerite
şi tremurau de frică.

din vol. "Apogeul firii"

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.