- versuri citite de autor la ceremonia funerară
a poetului Grigore Vieru -
Se-ntunecă pământul şi lăcrimează cerul,
Se-ndoliază fraţii şi mamei îi e rău,
Trec lumânări aprinse, spre Rai, la Chişinău,
Bat clopotele-n ţară, la moartea lui Vieru.
De fapt, pe cine pierdem? Noi nici nu ştim prea bine,
În vălmăşagul vremii isteric şi corupt
Adevărata ţară se află dedesupt,
Cu marii morţi pe care-i uităm fără ruşine.
Mai până ieri, Vieru venea la noi în casă
Şi ne purta de grijă cu sufletul lui bun
Şi în zadar cuvinte în cinstea lui se spun,
Cel prigonit în viaţă, de viaţa lui se lasă.
Îngheaţă parcă focul pe toate-aceste vetre,
Pe unde el, divinul, a suferit nedrept
Când iudele zdrobindu-i şi cap şi scris şi piept,
Pe străzi şi în ziare, au dat în el cu pietre.
Cinstit şi vulnerabil, dar ne-ncercat de teamă,
Siberia sfidând-o c-un pâlpâit plăpând,
El ţara lui întreagă purtându-şi-o în gând
Credea suprem într-însa, ca-n propria lui mamă.
Şi, totuşi, n-are nimeni o simplă remuşcare
Pentru calvarul zilnic al marelui poet?
Şi totuşi, n-are nimeni o urmă de regret,
Că prea urâtă-i viaţa şi prea absurd se moare?
Drogaţi de bătălia puterii şi a pâinii,
Bolnavi de egoismul abject şi diavolesc,
În ură şi-n trădare copiii noştri cresc,
Mai oameni decât omul, or să ajungă câinii.
În cel ce pleacă astăzi, din strâmba noastră lume,
A lăcrimat o ţară şi s-a ascuns un neam
Şi eminesciana pereche, râu şi ram,
Îl ştie după nume şi-nvaţă să-l rezume.
Se află în morminte o Românie-ntreagă
Şi am rămas deasupra, nevrednici, noi, cei vii,
Şi ne e dat blestemul să nu-i putem găsi
Decât în nişte lacrimi care de ei ne leagă.
S-a-ntunecat pământul şi lăcrimează cerul,
Românii plâng plecarea poetului divin
Şi semne dinspre case şi din morminte vin,
Acum, spre Eminescu a şi pornit Vieru.
Nefericită vreme-a noroaielor majore.
Din nou se-aşază vama şi graniţa-ntre fraţi,
Aşa că pentru drumul pe care-ai să-l străbaţi
Îţi murmurăm adio şi iartă-ne, Grigore.
Distribuie: