Flaut în brad - Adrian Păunescu

M-aș scufunda-ntr-un brad până la creștet
Ca-ntr-un sicriu molatec și inform
Să mor, dar să n-ajung de-a pururi veșted
Și în eternul verde să adorm.

M-aș scufunda-ntr-un brad spre rădăcina
Să mă resoarbă munții dimprejur
Să simt cum el în vine se închină
Ca templul vinovat în templul pur

M-aș scufunda-ntr-un brad fără de moarte
Acolo ascunzandu-mi moartea mea
Și cât n-am împlinit în șapte arte
Să împlinesc în arta de-a tăcea.

M-aș scufunda-ntr-un brad al lumii Doamne,
De mine să scapați, de voi să scap,
Când vine ora friguroasei toamne
Să-ncarunțesc cu brume reci pe cap.

M-aș scufunda-ntr-un brad, atât mai caut,
Încolo toți copacii mă rănesc,
Eu sunt acum ruina unui flaut
Tânjind de dor de bradul părintesc.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.