Dulcele eşec - Adrian Păunescu

Recitindu-mă cu ochi reci,
Abia acum îmi dau seama
Că din toată poezia mea de dragoste
Nu reiese decât eşecul.
Am iubit şi iubesc .
Voi iubi
Până la capătul puterilor
Şi probabil această impresie
De neîmplinire
Va rămâne mereu
Ca un semn heraldic
Şi ca un stigmat.
Eşecul, eşecul va domina
Poezia mea de dragoste,
Dar poate e momentul să spun
Că această senzaţie de sfârşeală,
Această abureală de foc terminat,
Această permanentă stare de nerealizare,
Ar fi nu numai o alintare a mea ,
O bărbătească umilinţă
În faţa femeii,
O bine regizată scădere
A meritelor mele
În beneficiul femeii iubite,
Ci şi singura raţiune de-a fi
A poeziei de dragoste.

Cum ar veni
Un text literar îmbelşugat,
O strigătură de tinichea,
O pasiune voioasă,
Un amor la trompetă,
Un hai să râdem băieţi,
O bătaie cu pumnii în piept:"intră "?
Cum ar veni,
Cum ar arăta,
Veselia în iubire
Şi ei doi
Şi noi doi
Şi voi doi
Ca proaspăt ţesălate cupluri de viţei
Trecând de către jgheaburi
Către iesle?

Dacă şi fiarele pădurii
Au durerea lor când iubesc,
Dacă şi animalele domestice
N-au învăţat să râdă
În legătură cu iubirea,
De ce m-aş teme eu ,
Reparcurgându-mi poezia de dragoste
Că semnul înfrângerii
Poate lăsa loc
La comentarii şi la umilinţă?

Aşadar, încă o dată
Eşuez cu bucurie,
Cu roată răspunderea,
Cu toată forţa,
Eşuez.
Şi ce altceva din tot ce fac
Să-mi dea garanţia
Că nimic nu e pierdut
Decât eşecul?

Voi mai iubi.

19 decembrie 1986

Locuri comune

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Nu e de comentat, ci de trăit!
Mulțumesc...
ALapis
vineri, 06 noiembrie 2015