Creier aprins - Adrian Păunescu

Cuvinte vechi se retrezesc în mine
ca armăturile-ntr-un adăpost,
în creier port copilul care-am fost,
mi-e panică şi cald şi-apoi mi-e bine.

Ce înţeles mai are şi ce rost
bolboroseala care-n gând îmi vine,
creierul meu, cu turlele lui pline,
refuză vremea preţului de cost.

Sunt, tot, o întrupare de cuvinte,
m-ar strânge, m-ar răni, m-ar spinteca
memoria copilului fierbinte
dac-ar izbi – din partea de părinte –
cu interjecţii în armura mea.

Mi-e creierul abcdefghijklmnoprsştţuvxw.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.