Casa goală - Adrian Păunescu

Nu ma gandeam sa-ti spun ca este ploaie
Dar mi-a venit asa, in casa goala,
In cosul pieptului o-nabusala
Si am simtit ca sira mi se-ndoaie.

Ce nu voiam sa-ti spun, iata iti spune,
Aceasta gura, plina de tagada,
Vor ochii mei alaturi sa te vada
De-a pururea , credinta slabiciune.

Atunci cand ploua, ploaia ma ajuta,
Sa ma inchid in mine, ca o poarta,
Sub cerul pamantiu de mare moarta,
Sa te privesc, iubita mea tacuta.

Si mi se pare-atunci ca ploaia plange
Pe cand pe lume trec lumini de sange.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.