Oda tinereţii - Adam Mickiewicz

traducere de Miron Radu Paraschivescu, din volumul de poezii: " Mickiewicz", Editura Tineretului, 1959


Scheletice lumi, fără inimi, nici duh…
Dă- mi tu, tinereţe, aripa ta sfîntă
Să sbor peste moartele lumi prin văzduh,
Să-ating al iluziei rai, cel în care
Avîntul stîrneşte minuni
Făcînd să ţ îşnească-n tulpini noua floare
Şi feţe-n nădejdi aurii înveşmîntă.


Cei care de anii prea grei sînt învinşi
Să-şi plece trudita lor frunte-n pămînt,
Din sferele lumii atît doar văzînd
Cît pot să cuprindă cu ochii lor stinşi.


Dar tu, timereţe, te-avîntă pe culmi,
Pătrunde cu-al ochiului soare
Din capăt în capăt, întregile lumi
Cît e omenirea de mare!


Te uită de-acolo în jos, către punctul
În care vezi veşnice neguri umbrind
O scîrnavă- ntindere-n haos plutind:
Acela-I Pămîntul!
Priveşte-l! Din moartele- i bălţi se arată
Un monstru tîrîş în găoacea-i blindată.
El singur şi-e navă, cîrmaci, marinar;
Gonind spre alţi monştri mărunţi, dar la fel,
Aci se ridică, aci cade iar,
De val nu se-atinge, nici valul de el;
Deodată plezneşte de pare-o băşică,
De viaţa lui, nimeni nu ştie nimică
Şi nici de sfîrşitu-I sinistru:
Acela era egoistul!


A ta-i, tinereţe, dulceaţa întreagă
A vieţii cu alţii-mpărţită:
Divin, bucuria în inimi palpită
Cînd mlade-aurii în mănunchiuri ea leagă.


Voi tineri prieteni, păşiţi împreună!…
Un ţel avem doar - fericirea comună;
Deci, tari prin unire, cuminţi prin avînt,
Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!…
Poteca e grea, lunecoasă,
Că forţa şi-a des slăbiciunea stă-n poartă,
Dar poţi orice forţă prin forţă răpune
Şi-nfrînă-ţi, de tînăr, orice slăbiciune!

Cel care din leagăn o hidră zdrobi
Va şti, cînd e tînăr, să-njunghie centauri,
Pe cei chinuţi, din Infern I-o răpi
Şi pînă la cer s-o-nălţa după lauri.
Să tinzi unde ochiul n-ar şti să răzbească,
Ce nu poate mintea sfărma, tu dărîmă!
Că tu, tinereţe, te-nalţi vulturească
Şi trăznet ţi-e braţu- n furtună.
Hai, umăr la umăr! Şi toţi, cu un brîu
Să- ncingem ăst glob planetar!
Un cuget să fim, din acelaş focar,
Ca dintr-un izvor al duhului rîu!…


Să-mpingem pămîntul din loc, înainte,
Pornindu-l pe-o nouă orbită,
Iar cînd va plezni scoarţa lui mucezită,
Întîile ere să-ţi vină în minte;


Aşa cum, în haos şi noapte adîncă
Sbătîndu-se forţa primară,
Cînd zise: “ Să fie! ” divina poruncă,
Materia-n lume un drum şi-a croit
Şi viscol vui, ape- adînci s-au unit
Şi stele-n tării luminară, -


La fel, peste oameni, noapte grea mai domneşte
O luptă de patimi primare domină
Dar iată: iubirea în flăcări zbucneşte
Şi-a duhului lume-o sui în lumină:
Din sînul juneţei născută-o să fie,
Frăţia legînd - o – n mănunchi, pe vecie.


Se sparg precum gheţuri lipsite de viaţa,
Vechi prejudecăţi ce luminii-i sînt nor:
Salut libertaţii şi-a ei dimineaţă
Vestind noul soare, de lumi salvator!

Adăugat de: Gerra Orivera

traducere de: Miron Radu Paraschivescu


vezi mai multe poezii de: Adam Mickiewicz








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag, Auras!
Gerra Orivera
vineri, 07 august 2015



Superb.Mulțumesc ,Gerra.
ALapis
vineri, 07 august 2015