Acorduri de toamna

Autor:Constantin T. Stoika


Adăugat de: cristi

vineri, 23 ianuarie 2015

Apusul se zbate-n vapai peste culme
Si-n purpura-mbraca aleiele moarte.
Apusul se stinge ca viata-ntr-un lut,
Se stinge ca cei care sufar,
Si-o raza desprinsa din cadrul lui mut
Saruta micsandra uscata si crinul,
Si-adoarme pe buza curata de nufar.
in cripta de aur se-ngroapa
Seninul.
Si prinde o struna prin ramuri sa geama :
ingina amantul sonata iubirei,
Ori cinta romanta acorduri barbare ?

Pe bolta lucesc nestemate,
Si pasari, in stoluri, plutesc visatoare,
Si lacul suride de-atita lumina
Acum, cind iluziile-n vis sint uitate.
De ce plinge parcul sub bolta senina ?

In hohote, vintul de toamna scandeaza
Poema lui trista si-aceeasi de veacuri,
Si picura lacrimi din ramuri uscate
In ritmuri de ritere sparte.
Se clatina frunza o clipa in aer
Cum salta trirema-ancorata in port —
Si-adoarme-n carare usor, fara vaier:
O raza uitata pe-o frunte de mort.
In albe vesminte sta luna-n palatu-i,
Topind peste straturi argintul de astre;
In albe sicrie culcati sint zefirii —
Ce gol si cernit este ramul !
Si plinge mimoza si pling trandafirii.
E toamna si trista e pacea-nserarii
In parcul ce-o clipa-a sclipit ca margeanul.
Dormiti iar, iluzii, la sinul uitarei


vezi mai multe poezii de: cristi


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.